Bun venit pe situl nostru! Domnul să te binecuvânteze!

Evenimentele anului 2010

Date statistice parohiale pentru anul 2010 ]

14-15 august
Pelerinaj la Cacica
Având în inimă o prețuire deosebită pentru sfânta Fecioară Maria, reprezentanții copiilor din Faraoani, în număr de 25, însoțiți de pr. vicar Rotăraș Cătălin și de animatori, au plecat sâmbată 14 august 2010 la Pelerinajul ce a avut loc în cinstea Adormirii Maicii Domnului la Cacica... [ continuare ]

30 iulie - 18 august
GREF: "Vreau mai mult
în perioada 30 iulie - 18 august 2010, s-a desfășurat activitatea GREF la care au participat 250 de copii și 37 de animatori împreună cu 18 tineri scoutiști din Italia care au dorit să facă un schimb de experiență ca animatori. Activitate a fost coordonată de surorile "Maria Bambina" și de pr. vicar... [ continuare ]

25 iulie
Ultima Liturghie a pr. Adrian, ca vicar de Faraoani
Din voința Domnului, acum aproape doi ani, pr. Adrian Faraoanu a fost rânduit să fie păstor pentru comunitatea din Faraoani; dar iată că a venit momentul să primească o altă misiune, aceea de vicar de Dărmănești. Iată-ne astfel prezenți duminică, 25 iulie 2010 la ultima Liturghie celebrată de pr. Adrian ca vicar de Faraoani... [ continuare ]

15 iunie
Apogeul sărbătorii Sfântului Anton
Un eveniment inedit și istoric a trăit comunitatea noastră, marți 15 iunie, prin vizita unor oaspeți de seamă, întâmpinați și conduși până în centrul satului, în fața bisericii, de un alai de tinerii cu cai, îmbrăcați în straie sărbătorești. Patriarhul de Ierusalim Michel Sabbah, episcopul de Graz, episcopul Petru Gherghel... [ continuare ]

14 iunie
Zi de sărbătoare în cinstea sfântului Anton
Zi de mare sărbătoare în comunitatea din Faraoani întrucât, luni, 14 iunie 2010, oamenii din această comunitate, împreună cu invitații din diverse parohii, au continuat sărbătoarea sfântului Anton de Padova cinstindu-l și în această zi, și cerându-i în același timp binecuvântare și ajutor... [ continuare ]

13 iunie
Hramul bisericii din comunitate
Într-o zi în care și natura s-a arătat a fi în sărbătoare, iată-ne mic și mare pășind pragul bisericii din comunitatea Faraoani pentru a-l cinsti pe patronul acestei comunități, Sfântul Anton de Padova. Astăzi, 13 iunie 2010, cei care au avut posibilitatea au participat la Liturghia solemnă a hramului de la ora 11.00 ... [ continuare ]

3 iunie
Sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului
Joi, 3 iunie 2010 întreaga comunitate a comemorat sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Cu mic, cu mare, împreună s-au adunat spre a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru iubirea sa nemărginită. Liturghia a fost prezidată de pr. paroh Câtea Anton, iar predica ne-a ajutat să ne apropiem... [ continuare ]

30 mai
Minunea și bucuria întâlnirii cu Isus - Prima Sfântă Împărtășanie
Zi de profunde emoții și mare bucurie - duminică, 30 mai 2010, când 40 de copii ai claselor a III-a, din comunitatea Faraoani, au sărbătorit, mult așteptata zi a întâlnirii lor cu Isus, primirea pentru prima dată, în sufletele lor, a sacramentului Euharistiei în cadrul sfintei Liturghii... [ continuare ]

18 mai
Istoria unei carisme. O lungă istorie de iubire
Bartolomea Capitanio, se naște la Lovere,în anul 1807-1833, un oraș micuț și surâzător din Lombardia (Italia). Se găsește în extremitatea Nordică a lacului Iseo. Descoperind semnele iubirii lui Dumnezeu în viata sa, cucerită și fascinată de această iubire imensă... [ continuare ]

15 mai
Ziua Bolnavului
Ca în fiecare an, la nivel local, pe data de 13 mai, se celebrează o Liturghie pentru toți bolnavii din localitate. Începând cu primul sunet al clopotului, înainte de începerea sfintei Liturghii, încep să ajungă sau să fie aduși de către rude, vecini, tineri... [ continuare ]

2 mai
Ziua Diecezană a Tineretului 2010
Celebrarea ediției a XXV-a a Zilei Tineretului la nivel diecezan a avut loc duminică, 2 mai 2010, în Parohia "Sf. Marcu" din Cleja, Bacău. La frumoasa sărbătoare au participat peste 4.000 de tineri, iar din Faraoani au participat aproximativ 70 de tineri ... [ continuare ]

18 aprilie
Sărbătoarea primondei
ȘȘi anul acesta, ca în fiecare an, fărăonenii au adus darul lor de mulțumire păstorilor comunității în ziua de 18 aprilie 2010. Imediat după sfânta Liturghie de la ora 11.00, întreaga comunitate s-a adunat în fața bisericii înconjurându-i cu multă căldură pe preoți, arătându-le prețuirea... [ continuare ]

8-10 aprilie
Excursie la Odorheiul Secuiesc
Cu o dorință enormă de a se distra, un grup de 20 de persoane format din tinerii Acțiunii Catolice, cateheți, însoțitori și pr. Adrian, au plecat joi, 8 aprilie 2010 într-o excursie de trei zile la Odorheiul Secuiesc... [ continuare ]

28 martie
Duminica Floriilor
Această zi de sărbătoare, cu un caracter deosebit și cu o semnificație profundă religioasă, ce anticipă marea sărbătoare a Paștelui, ne-a pregătit și introdus spiritual în Săptămâna Sfântă... și noi, credincioșii din comunitatea Faraoani, ne-am adunat la biserică, în duminica Floriilor, pentru a comemora un moment deosebit din viața Mântuitorului ... [ continuare ]

19 martie
Sfântul Iosif - patronul Acțiunii Catolice
Pentru întreaga Biserică, ziua de 19 martie este una de sărbătoare, deoarece îl cinstim pe sfântul Iosif, patronul Bisericii universal; de asemenea și pentru membrii Acțiunii Catolice este o zi deosebită, deoarece îl sărbătoresc pe sfântul Iosif ca patron al acestei organizații... [ continuare ]

7 martie
Ziua Mamei
Ziua de 8 Martie este una cu totul deosebită, având o dublă semnificație: marchează venirea primăverii și ne reamintește de importanța majoră pe care o deține mama în viața noastră. În semn de recunoștință pentru eforturile depuse de fiecare mamă, tinerii și copiii din comunitate au pregătit un scurt program artistic... [ continuare ]

20 februarie
Un preot cu suflet mare zâmbind merge la cer
Sâmbătă, 20 februarie 2010, ora 10.30, la ceremonia de înmormântare a părintelui răposat Anton, au fost prezenți trei episcopi, 157 de preoți, persoane consacrate și o mulțime de credincioși din comunitate, din Valea Mare, Iași, Răducăneni și alte localități unde a slujit părintele... [ continuare ]

16 februarie
A trecut la Domnul pr. Anton Farcaș-Gherghina
Într-o clinică din Târgu Mureș, marți, 16 februarie 2010 (ora 02.05), a trecut la cele veșnice pr. Anton Farcaș-Gherghina. Un cancer generalizat, descoperit la sfârșitul lunii noiembrie 2009, l-a răpus. Nu împlinise 51 de ani. I-au stat alături, în ultimele momente, pr. Eduard Patrașcu, pr. Dan Fodor și sr. Veronica Roca... [ continuare ]

13 februarie
Petrecere înainte de Postul Mare
În seara zilei de 13 februarie 2010, la oratoriul "Sf. Cruce" din Faraoani, s-a organizat o petrecere cu ocazia intrării în Postul Mare. Au participat aproximativ 30 de tineri plini de dorința de distracție. În cadrul acestei seri minunate a avut loc și un concurs format din patru probe la care au participat doar perechi... [ continuare ]

6 februarie
O zi împreună
Cu gândul de a ne simți bine, sâmbată, 6 februarie 2010, șase tineri au plecat la Onești pentru un campionat de ping-pong organizat de Acțiunea Catolică. Deși vremea nu ținea cu noi am pornit la drum, alături de părintele Adrian, înfruntând frigul și serpentinele destul de anevoioase, dar a meritat. Ajunși la Onești... [ continuare ]

30 ianuarie
Șezătoarea: moment de bucurie și trăire împreună
Pentru a comemora momentele frumoase și culturale, dacă aș putea să le numesc așa, pe care le-au trăit părinții și bunicii noștri, pe perioada iernii, sâmbătă, 30 ianuarie 2010, ne-am adunat la Oratoriu unde în spiritul așa cunoscutei Șezători, am petrecut împreună copii, tineri și adulți... [ continuare ]

18-25 ianuarie
Octava de rugăciune pentru unirea Bisericii
În perioada 18-25 ianuarie 2010, la nivel mondial mai multe religii se roagă pentru unirea în credință a Bisericii. Acțiunea Catolică din Faraoani, dar și cei care au dorit să participe, au îngenuncheat în fața altarului, în fiecare seara din această octava, după sfânta Liturghie... [ continuare ]

10 ianuarie
"Dacă vrei să cultivi pacea, păzește creația"
Tinerii din Acțiunea Catolică din Faraoani, Valea Seacă și Valea Mare s-au întrunit la Valea Mare, duminică, 10 ianuarie 2010, pentru un moment de rugăciune, împărtășire și bucurie, în prima zi a Săptămânii păcii, eveniment inițiat de Acțiunea Catolică din Dieceza de Iași... [ continuare ]

3 ianuarie
Marea tombolă
Cu mare bucurie copiii din Faraoani sau adunat pentru ași încerca norocul la tombola care s-a făcut cu ocazia noului an și care s-a desfășurat la Oratoriul "Sfânta Cruce", organizată de surorile de la Maria Bambina. Așteptându-și norocul cu emoție și totodată cu convingere... [ continuare ]

1 ianuarie
La început de an
În noaptea de peste ani comunitatea s-a adunat în biserică pentru ai mulțumi Domnului pentru anul 2009 care s-a sfârșit și pentru a începe noul an cu Isus în inimă. După aceste momente, în care fiecare dintre noi a îmbătrânit un an, focul de artificii a făcut deliciul... [ continuare ]

Pelerinaj la Cacica
Având în inimă o prețuire deosebită pentru sfânta Fecioară Maria, reprezentanții copiilor din Faraoani, în număr de 25, însoțiți de pr. vicar Rotăraș Cătălin și de animatori, au plecat sâmbată 14 august 2010 la Pelerinajul ce a avut loc în cinstea Adormirii Maicii Domnului la Cacica.... [ continuare ]
GREF 2010: "Vreau mai mult"
în perioada 30 iulie - 18 august 2010, s-a desfășurat activitatea GREF la care au participat 250 de copii și 37 de animatori împreună cu 18 tineri scoutiști din Italia care au dorit să facă un schimb de experiență ca animatori.... [ continuare ]

© 2006-2010 Parohia Romano-Catolică Faraoani - tel.: +40-234-254015; e-mail: faraoani@gmail.com